Unicameralism vs. Bicameralism

19 01 2010

Probabil pare ciudat să vezi un post cu acest conținut după ce s-a stins flacăra scandalului. Dar daca totuși acest fragment, care face parte dintr-o lucrare pătată de nopți nedormite și căni de cafele, nu a ajuns unde trebuia, sau a ajuns dar probabil în trecere cu viteza lumii, măcar rămâne satisfacția că nu va rămâne o ciornă din gunoiul meu de sub birou.

Ion Vida afirma faptul că, articolul 75 din Constituția României a devenit o regulă care distruge acest sistem, dând naștere a trei Parlamente: proiectele de legi sunt trimise spre dezbatere Camerei Deputaților(camera de reflexie), ca primă cameră sesizată, urmând apoi să fie direcționată către Senat( camera decizională), care va lua hotărârea finală; acestora li se adaugă o terță cameră, reprezentată de Parlament în cazul sedințelor comune. Parlamentul României tinde să sufere de un deficit de imagine, rata medie înregistrându-se în jurul a 21%, în defavoarea instituției prezidențiale, a Bisericii sau armatei. Cristian Preda vorbește despre un decalaj între impunerea de iure a acestuia ca nucleu al regimului românesc și atrofierea în încercarea de a gestiona conflictele politice ale societății actuale[1]. Bicameralismul egalitar existent pare să accentueze lipsa de forță a instituției parlamentare, datorită unui ritual legislativ lent și obscur. Într-adevăr trebuie accelerat procesul de reformare a clasei politice autohtone, începându-se cu atitudinea. Este nevoie de o clasă politică capabilă, culturalizată, reformată, îndreptată spre nevoile cetățenilor. Reducerea numărului acestora nu va rezolva adevăratele probleme care stau la baza sistemului politic, ci doar îl va transforma într-o categorie mai ușor controlabilă. În condițiile actuale, tindem să îi dăm dreptate lui Daniel Barbu când afirmă faptul că, pentru politicienii români nu există diferență între afaceri și politică[2]. Dacă politica democratică a devenit o simplă tehnică de constituire a guvernului și de distribuire a pozițiilor dominante în stat, cum putem avea încredere ca cei 300 de parlamentari rămași, aceeași care înainte aveau un număr aproape dublu, vor satisface nevoile omului simplu, plin de iluzii, care încă speră în promisiunile aleșilor.

Opțiunea pentru unul din cele două sisteme implică o analiză puternică a riscurilor, precum și un exercițiu de imaginație extraordinar. Argumentele aduse într-o oarecare măsură în favoarea bicameralismului, s-au conturat într-o încercare de reflexie asupra viitorului sistemului politic românesc. Modernizarea trebuie să survină din interior, pentru ca forma exterioară să fie una propice. Nu înlătur prin acesta ideea unui sistem monocameral care poate funcționa la capacitate maximă în contextul românesc, păstrând doar o încercare de a delibera asupra ambelor posibilități.


[1] Preda, Cristian, Soare, Sorina, „ Regimul, partidele și sistemul politic din România”, Nemira, București, 2008

[2] Barbu, Daniel, „ Politica pentru barbari”, Nemira, București, 2005

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: