Jurnal Rusesc

9 08 2010

anna politkovskaiaScrisesem intr-un post anterior despre cartea Annei Politkovskaia-„Jurnal Rusesc”, volum care m-a impresionat profund. M-a facut sa realizez ca de fapt nu stim nimic despre lumea in care traim si ca putinul pe care il aflam, este de fapt ceea ce considera altii ca trebuie sa stim.

Societatea ruseasca descrisa de jurnalista Anna Politkovskaia este infioratoare. Acest peisaj abominabil este completat de uciderea la comanda a scriitoarei. De ce a avut loc un asemenea eveniment? Deoarece a avut curajul sa dezvaluie atrocitatile din timpul presedintiei lui Putin.

Cartea este formata din trei parti, ce cuprind evenimentele desfasurate in 2003-2004-2005 scrise sub forma unui jurnal, dupa cum indica si titlul volumului. De aici am aflat cum sub cortina legitimitatii si a democratiei, poti institui o conducere autoritara si poti pune monopol asupra institutiilor statului. Este un model de dictatura a secolului XXI, pe alocuri de inspiratie stalinista. Cum se manifesta aceasta? Cenzura, monopol asupra institutiilor statului( in special asupra Dumei), manipularea populatiei, birocratie exagerata, crime, nerespectarea drepturilor omului. Autoritatile statului nu sunt trase la raspundere pentru nici o fapta, indiferent cat de cumplite au fost acestea. Sub pretextul terorismului se duce o lupta nesfarsita in Cecenia, soldata cu numeroase victime nevinovate, crime nejustificate si absurde.

Activitatea opozitiei este nesemnificativa si nu reprezinta un pericol pentru actuala guvernare. Mici grupuri oprimate incearca sa se faca auzite, dar in zadar. De frica sistemului, sau pur si simplu din nepasare, populatia nu reactioneaza in nici un fel. Peisajul descris pare de necrezut, dar totusi este atat de real. Volumul descrie o noua viziune asupra realitatii din cadrul societatii rusesti, o realitate de care ar trebui sa fim constienti.

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

10 08 2010
Alla

Pare foarte interesanta cartea. M-ai convins sa o citesc si eu. Societatea ruseasca, la fel ca multe alte „democratii consolidate” din estul Europei au la conducere personaje care au acaparat de-a lungul timpului intreaga putere si manevreaza intregul aparat de stat prin persoane serviabile si usor de cumparat. Sub diverse pretexte, lupta anti terorism, copruptie, lupta anti-criza, manipuleaza populatia si isi fac propriul joc de sah care nu are nimic in comun cu „bunastarea cetatenilor”. Stim sigur ca timpul trece, dar nu avem nicio garantie ca si putearea se va transforma intr-o mana de oameni ce conlucreaza in interesul cetatenilor, macar in proportie de 40%.

10 08 2010
floripacea

Chiar este foarte interesanta. Cu atat mai mult daca te pasioneaza acest domeniu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: