Despre skandenberg, sau cum nu stiam mai nimic despre acest sport

24 03 2013

Sambata am luat parte la editia din acest an a Campionatului National de Skandenberg ce s-a desfasurat intre 22.03.2013 – 24.03.2013 la Palatul National al Copiilor din Bucuresti.
Bineinteles ca stiam ce este skandenbergul, caci fiecare baiat in care clocotea testosteronul vroia sa isi demonstreze barbatia intr-un meci de skandenberg cu un alt coleg. Ceea ce nu aflasem eu este ca avem in Romania o Asociatie Romana de Skandenberg „BratdeFier”, care se straduieste sa faca ceva pentru acest sport. Desi nu este o practica foarte cunoscuta pentru publicul larg, exista numerosi adepti ai sportului.

Primul mare concurs in Romania a fost organizat in 1990, la Targul Mures, de catre culturistul Eugen Dunca. A urmat afilierea la Federatia Europeana de Skandenberg in 2004 si au inceput tot atunci si medaliile. Iarasi, spre rusinea mea, nu stiam ca avem doi campioni mondiali: Mirela Pirjol in 2004 si Ion Oncescu, dublu campion mondial, in 2007 si 2008 la ambele brate.

Campionatul National de Skandenberg

Campionatul National de Skandenberg

Ca sa nu mai zic ca nu stiam ca se organizeaza competitiile pe brate. Pentru noi dreptacii, care folosim mana stanga mai mult ca suport sau carat sacose, e greu de imaginat ca poti detine atata forta in acest brat. Sa va mai spun ca participa si fete la aceste campionate?

2

In continuare se pare ca acest sport nu este unul notoriu deoarece numarul de vizitatori era mic si mai mult sustinatori ai participantilor. Mie mi-au captat atentia meciurile si a fost interesant sa patrund in aceasta lume. Am stat cuminte la locul meu si am observat comportamentul jucatorilor. Am regasit tiparul macho-ului plin de testosteron in participantii care urlau si scoteau tot felul de sunete si onomapotee, rapusi de cele mai multe ori de cei linistiti care se concentrau in liniste si isi doreau cu ardoare reusita. Poti prevedea ca cei calmi, care urca linistiti treptele si se aseaza la masa speciala vor urca si pe podium. Pasesc increzatori, dar totodata cu un aer umil, fara sa simta nevoia de a-si intimida adversarul.

Intotdeauna am considerat ca sportivii sunt oameni care dau dovada de o ambitie aparte si care merita sustinuti. Fie ca ii sprijinim pentru promovarea unui stil de viata sanatos, fie pentru bucuria si mandria oferita cand ne auzim imnul. Felicitari Asociatiei Romane de Skandenberg care a reusit sa organizeze o competitie frumoasa.

sursa: http://www.bratdefier.ro





Excursie fulger la Timisoara

19 03 2013

Cand eram prin scoala generala sau liceu auzeam adesea, sau citeam prin oracole, ca pasiunea multora este sa calatoreasca. Mi se parea cu adevarat interesant si stateam sa ma gandesc oare unde au calatorit acesti oameni de si-au dezvoltat o adevarata pasiune pentru asta (evident, era doar un trend sa spui asta)? De asemenea, ma intrebam: Oare mie mi-ar placea sa calatoresc? In acele momente aveam la activ doar vreo 2 tabere realizate cu scoala.

Evident, raspunsul a venit mult mai tarziu, odata cu independenta financiara si cea de studenta plecata de acasa. Abia atunci am gustat din placerile escapadelor si am inceput sa imi propun noi destinatii. Pe lista mea se aflau demult Clujul si Timisoara, dar drumul lung care trebuie parcurs pana acolo m-a descurajat mai intotdeauna. Nu este tocmai usor sa parcurgi un drum de 9 ore cu trenul (varianta aleasa de mine), vreo 6-7 cu masina si, bineinteles, varianta rapida de 1 ora cu Taromul la pretul de 170 de euro (dus-intors).

Apus

Apus

Trebuie sa recunosc ca nu a fost asa dificil precum credeam. Daca beneficienzi de compania potrivita si te inarmezi cu carti si filme, timpul o sa treaca intr-o maniera placuta si mult mai rapida decat iti imaginai. Neaparat sa alegi varianta de drum din timpul zilei caci peisajele care ti se ivesc de indata ce te apropii de Dobreta Turnu Severin sunt minunate si este pacat sa le ratezi.

IMG_0453

La Timisoara te intampina o gara saracacioasa dar cu taximetristi amabili si gata sa te ajute. Care a fost prima mea impresia asupra orasului? Ca este intr-adevar extrem de curat, dupa cum auzisem de la mama mea. Am cercetat cu atentie strazile si am fost placut impresionata sa vad ca exista un oras atat de curat, semn ca se poate fratilor si la noi. Ceva mai mult bun simt si vointa ar putea rezolva problema. Tramvaiele sunt tare haioase si dau o nota aparte, de parca timpul a stat in loc. Dat fiind perioada scurta petrecuta in Timisoara, am incercat sa bifam cateva destinatii recomandate de gazdele noastre dragi. Am traversat Parcul Botanic (un parc frumos si iarasi pecetluit cu calificativul extrem de curat:) ) si am mers pana in Piata Unirii. O zona frumoasa, asemeni Centrului Vechi al Capitalei. Din pacate, asemanarea include si acele cateva cladiri darapanate. Pacat de restul imobilelor restaurante ce si-au pastrat arhitectura interesanta si au fost vopsite in nuante jucause. Nu am ocolit Domul Maghiar, avand o atractie fata de catedralele si bisericile catolice. De aici am continuat spre Piata Libertatii, unde am poposit sa vedem Opera si Catedrala de unde au inceput tragerile si a izbucnit revolutia.

Piata Unirii

Piata Unirii

Ce mai trebuie sa stiti este ca, pe langa faptul ca in Timisoara s-a pus in functiune primul tramvai stradal in 1869, tot aici s-a jucat primul meci de fotbal din Romania in 1899. Un adevarat oras al premierelor.

Acum ca am bifat Timisoara pe lista…Clujule pregateste-te!

Sursa foto: arhiva personala, fapt pentru care va rog sa scuzati calitatea 🙂





Cariera vs. Familie

25 02 2013

 

Family
Workaholic

Cand eram mica asteptam cu mare nerabdare sa treaca timpul si ceasul sa arate orele 16:00 deoarece stiam ca atunci vine tata acasa. Eu veneam de la scoala, mancam si imi faceam temele, iar cand venea tata aveam timp la dispozitie sa misun in jurul lui.

Atunci imi imaginam ca nu este asa greu sa lucrezi deoarece mai ai o gramada de timp sa faci si alte lucruri. Ziua imi parea destul de lunga si suficienta. Evident ca lucrurile nu au ramas asa. Acum sunt din ce in ce mai multe persoane pentru care orele 16:00 reprezinta pauza de pranz pentru un program de munca multe prea prelungit. Termenul de „workaholic” a inceput usor sa caracterizeze o mare pondere a populatiei.

Nu putine sunt anunturile de recrutare in care regasesti la descrierea job-ului: „Esti o persoana dinamica si nu tii neaparat sa fii la 19:00 acasa?” sau ” Pentru noi nu conteaza programul dar reusita si rezultatele.” Este un fel de vii, te angajam si pe baza contractului iti ipotechezi si viata personala. Intr-adevar, cand iti place ceea ce faci si esti dedicat job-ului, cand termenele limita te preseaza, timpul este doar o notiune relativa si somnul poate fi doar un impediment. Dar oare cat poti functiona ca un robot al masinariilor numite companii? Pretul platit nu este totusi prea mare? Probabil aceasta este o intrebare la care fiecare isi va raspunde dupa cativa ani cand va trage linie, unii mai devreme, altii mai tarziu, si se vor confrunta cu anii care au trecut.

Articolul de pe nuaisacrezi.ro (http://nuaisacrezi.ro/o-mica-lectie-pentru-viitor/#.USoaBh04tZg) referitor la activitatea lui Linds Redding, un fost director artistic din Noua Zeelanda exemplifica ceea ce spuneam mai sus. Marturia in varianta sa originala o regasiti aici: http://www.lindsredding.com/2012/03/11/a-overdue-lesson-in-perspective/

Asa ca, tu ce vei alege?

Sursa foto: http://jacksanfernandes.com/yahoo_site_admin/assets/images/workaholic_1.107110859_std.jpg





Fatigue

23 02 2013

Cumva oboseala fura tot ceea ce esti tu deoarece are puterea sa te transforme, un efect fatidic asemanator alcoolului.

Totul trece pe langa tine de parca ai fi intr-un spatiu inconjurat de ecrane care ruleaza o pelicula 3D. Galagia care iti scandalizeaza urechile, oamenii extrem de grabiti care reusesc sa te ancoreze in goana lor fara ca tu sa vrei, totul devine asemeni campului unei batalii si tu nu vrei sa ramai prins acolo. Totul te influenteaza intr-un anume fel, desi tu esti absent.

Simti cum se scurge viata din tine si coboara usor inspre picioare. Au devenit atat de grele incat parca ar fi bucati de beton. Ochii iti spun si ei ca vor sa se inchida, par cazuti si pierduti. Suflul dispare usor si ia cu el si cuvintele. S-au refugiat intr-un dulap si asteapta.

Devii grabit, vulcanic, sensibil si iritat, cu o fizionomie in paragina. Devii rau, involuntar, fara ca macar sa te stii capabil de asta. Te-ai transformat, dar nu in supererou cum visai candva. Nu mai esti tu asa ca trebuie sa dispari, sa te izolezi, sa gasesti intinsul ca sa te regasesti pe tine. Satul de spatii mici, de ziduri care se apropie si te tin strans acolo. Esti propria ta carcera, iti innabusi dorintele si le presezi bine intr-un colt pana speri ca va veni momentul sa le eliberezi caci, inainte de toate, primeaza nevoia si datoria.





Ciclicitatea trairilor

26 01 2013

Cumva, oricat de tanar ai fi, uneori te simti batran.

Cateodata situatiile se repeta, in alt moment al vietii, in alt context, astfel incat reusesti sa retraiesti stari sau momente care credeai ca nu se vor repeta.
De multe ori iti promiteai tie ca nu te vei lasa sa treci iarasi prin aceleasi stari dar, cumva, ele au gasit o cale de intoarcere. Desi nu este un regres, desi revenirea lor nu reprezinta un esec, ba din contra, vin intr-o perioada in care ai realizat multe, sentimentul ca ai esuat intr-o oarecare masura si ca nu esti suficient de bun te incearca. Si, pus iar in aceeasi piele, iti repromiti ca nu vei permite sa ajungi iarasi aici, dar desi iti mobilizezi intreaga fiinta si fiecare celula vrea cu tarie asta, te intorci intr-un anumit punct. Poate nu este totusi un lucru atat de rau, caci reusesti sa te regasesti in tumultul ce te inconjoara, reusesti sa te plasezi pentru cateva minute in trecut, nu cu scopul si dorinta de a te reintoarcere, ci cu zambetul amintirilor, a ceea ce te-a facut ceea ce esti azi. Revizualizezi contextul si parca nu mai este asa rau.
Totul trece, doar cicatricile raman dovada a ce a fost candva.
Pe masura ca scriam articolul, aceasta melodie rula in capul meu:

slooshe – waterfalls





Amorul si adoratia

22 01 2013

Mystery Lady

Nu puteam sa ma despart de Garabet Ibraileanu, in universul caruia v-am introdus si aici, fara a citi Adela. Mi-am reconfirmat lecturand acest roman ca sunt cu adevarat fascinata de perioada anilor 1850 – 1950, in ciuda faptului ca sunt vremuri atat de indepartate si greu de reprodus in imaginatia mea.

Este dificil sa intelegi astazi regulile de conduita adanc impamantenite in gandirea oamenilor si redate cu atata naturalete in diferite carti. Este minunat sa te poti transpune vreme de cateva pagini in epoci demult apuse si greu de inteles intr-o lume in care manierele si respectul sunt pe cale de disparitie.

Adela este un roman dificil prin prisma faptului ca este realizat 90% din descrieri, fapt care poate fi obositor de urmarit. De ce este caracterizat acest roman? Sublimul femeiesc, incarcatura emotionala, adoratia dusa la extrem, obsesiv parca, pana aproape de nebunie a unui indrumator, Emil Codrescu, pentru discipola sa Adela. Un om care s-a multumit doar sa ii fie aproape. Imi vine greu sa cred ca a existat candva un asemenea sentiment de adorare.

Va redau aici un pasaj care mie mi-a ramas intiparit in minte, iar daca sunteti de acord sau nu cu acesta, ramane sa imi transmiteti:

„Te iubesc fiindca esti inteligent; Te iubesc fiindca esti frumos; Te iubesc fiindca…inseamna ca Te este iubit nu pentru el, ci conditionat, din anumite cauze. O iubire provocata de cauze constiente, de calitati pentru care dictionarul are cuvinte, de insusiri externe; o iubire acordata ca un premiu pentru calitati estetice, morale si intelectuale, o iubire pe care o poti justifica nu este iubire.”

Este foarte interesant parcursul unei carti si actiunea acesteia de a se materializa. Caci atunci cand deschizi o carte noua, vezi doar hartia si o insiruire de litere negre. Cand o termini de citit insa, si o pui la loc pe raft, ea inca vibreaza caci ai trezit la viata povestea.





Trenduri economice

14 01 2013

Noul an se pare ca nu a venit cu vesti foarte bune, cel putin din punct de vedere economic. Facturile cresc, salariile nu prea si integrarea pe piata muncii este o corvoada. Masuri peste masuri si rezultate zero. Oare ce ne mai rezerva restul anului?

U.E. a anuntat ca rata somajului a crescut in tarile europene, in ciuda sperantei intr-o revenire economica in acest an, ajungand la o valoare de 11,8. Recordurile au fost atinse de Grecia , Cipru, Spania si Portugalia cu o rata de peste 20%.

Ar putea fi o veste buna schimbarea presedintiei Consiliului U.E. care a fost preluata pentru urmatoarele 6 luni de catre Irlanda, stat ce a reusit sa ofere un exemplu economic, inregistrand cresteri inca din anul 2011. Focusul programului prezentat de Irlanda este pus asupra sustinerii cresterii economice pentru oferirea de job-uri. Sa speram ca vor reusi sa faca macar un pas in aceasta directie. Daca ne uitam la nivel intern, planul irlandez de reformare are in cap de lista crearea de noi locuri de munca, precum si modalitati de facilitare privind accesarea fondurile, imbunatatirea circuitului financiar, reducerea costurilor administrative sau scaderea taxelor. Deci politica lor privind rata somajului este binevenita dat fiind ultimele rapoarte.

Ma gandesc ca la ei nu se practica uciderea in masa a IMM-urilor:). Poate ma insel. Orisicum, revenind la nivel national, se inregistreaza un nou curent. Pentru a evita blocarea conturilor, ca urmare a neplatirii datoriilor catre stat, marile firme declara stare de insolventa. Ce face statul? Infometat ca nu are cu ce sa isi alimenteze bugetul, dat fiind ca a consumat tot ce se putea consuma, ataca fara mila in firmele mici carora le pune blocare pe conturi la cea mai mica intarziere.

Cu astfel de proceduri o sa inregistram noi crestere economica cand mistretul o sa isi faca cuib in palmier.

Surse: (http://www.ft.com/cms/s/0/c398cb28-597c-11e2-88a1-00144feab49a.html?hpt=hp_bn1#axzz2HHREomRt)

(http://www.eu2013.ie/news/news-items/20130107irisheconomy/)